Jos -> Sus

In seara aceatsa mi-am recitit majoritatea posturilor. Reactia mea, acum, este "WOOOW".

Sa va explic. Am trecut dintr-o extrema in alta. Ma uit in urma, peste textele mele, si vad o adolescenta ratacita, abatuta, care incerca sa isi gaseasca un echilibru si al carei singur refugiu era blogul. Ma doare cand recitesc, aducandu-mi aminte de unele momente. Da, a fost urat. Nu stiu cum sunt unii sau cum au fost unii la 15-16 ani, dar eu am fost ratacita si mi-a fost greu sa ma tin pe picioare. Pur si simplu... mijlocul adolescentei mele a reprezentat un punct de care cu greu pot sa imi aduc aminte fara sa scancesc inca. Poate altii au fos mai maturi, mai echilibrati. Bravo voua si felicitari. Eu nu am putut, insa in final a iesit bine.

De ce zic ca a iesit bine? Pentru ca acum SUNT FERICITA. Da... am crescut, m-am maturizat, m-am... indragostit. Nu ma intrebati cum, cand si de cine pentru ca nu va voi spune nimic. Asa cum spuneam intr-un post anterior, stim doar eu si el, suntem "singuri amandoi" si este minunat.

Da, faptul ca am gasit o persoana care ma intelege, care ma asculta, care imi explica ceea ce nu stiu fara sa ma creada proasta, care are incredere in mine, care imi zice "buna dimineata" si "noapte buna", care-mi zice bancuri si apoi mi le si explica ca sa ma prind si sa pot rade si eu si totul cu foarte mare rabdare, care ma apreciaza pentru ceea ce sunt (da, EXISTA asa ceva), care ma asculta cuminte cand am nervi reusind in final sa ma linisteasca si sa ma faca sa rad, care ma sustine, a contat foarte mult in... maturizarea asta la inceputul careia simt ca abia sunt.

Mai am cateva luni pana fac 18 ani si chiar simt schimbarea si apropierea catre... o noua etapa. Pe zi ce trece sunt alta, sunt mai puternica, mai echilibrata si sunt sigura ca as putea trece altfel peste eventuale dezamagiri (care, in trecut, m-au sfasiat).

Si toate astea pentru ca... nu sunt singura. Si e minunat :).